Cambridge Analytica, o firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania președintelui SUA Donald Trump și în cea pro-Brexit a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetățeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept „război psihologic”.
Compania Facebook a anunțat luni că a angajat auditori de la firma Stroz Friedberg pentru a investiga și a stabili dacă Cambdrige Analytica în deține datele.
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a cerut luni inițierea unei investigații în cazul rețelei de socializare online Facebook, după informațiile potrivit cărora Cambdrige Analytica din Marea Britanie a utilizat fraudulos datele utilizatorilor în scop electoral.
Compania Facebook a anunțat că a decis suspendarea conturilor firmei Cambridge Analytica, al lui Christopher Wylie și Aleksandr Kogan, un profesor ruso-american. „Este vorba despre o înșelătorie. Vom lua toate măsurile necesare pentru ștergerea datelor sustrase, vom iniția acțiuni judiciare contra autorilor activităților ilegale”, a declarat Paul Grewal, vicepreședintele Facebook.
Firma Cambridge Analytica este investigată în Marea Britanie de Parlament și de autoritățile de reglementare sub acuzația unor activități ilegale în campania privind referendumul pe tema apartenenței țării la Uniunea Europeană.
În Statele Unite, senatorul republican John Kennedy a cerut ca Mark Zuckerberg, președintele Facebook, să fie audiat în Congres, iar senatorul democrat Ron Widen i-a trimis o scrisoare lui Zuckerberg cu scopul obținerii de informații în legătură cu practicile companiei privind schimbul de date ale utilizatorilor cu părți terțe.
Senatul american discută un proiect de lege ce vizează combaterea traficului sexual online, măsura amplificând temerile privind impunerea de noi reglementări în domeniul internetului.
Titlurile Facebook au scăzut luni cu 6,8%, până la 172,56 de dolari/acțiune.